Crestinismul Expus

duminică, 5 iunie 2016

Semnele

Deşi în principiu am dedicat acest blog combaterii religiei creştin-ortodoxe, iată că a venit timpul să ne îndreptăm atenţia şi spre altă confesiune. Tot de sorginte creştină, staţi liniştiţi. Am decis acest lucru după ce am citit un articol pe internet, pe un site intitulat "Semnele Timpului". După mai multe căutări am aflat că acest site ar aparţine de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, deşi nu am găsit vreo referire cu privire la acest aspect pe site-ul respectiv.După cum spuneam, citeam site-ul cand am dat peste acest articol :  http://semneletimpului.ro/religie/crestinism/credinta/relatia-complicata-dintre-inteligenta-si-credinta.html

Titlul mi s-a părut puţin intrigant, însă după ce am citit articolul am realizat că nu există o concordanţă prea mare între titlu şi conţinut. Totuşi m-a deranjat un paragraf din articol şi am lăsat un comentariu.
Apoi a urmat un schimb de replici cu mai multe persoane care încercau să mă convingă că greşesc.

Dacă le atacam biserica, înţelegeam ca nu doreau să-mi ofere explicaţii, ar fi zis că am ceva personal cu ei. Dar eu nu le-am atacat prin acele comentarii doar biserica lor, am atacat întreaga credinţă şi învăţătură creştină şi ei nici nu s-au deranjat să-mi răspundă strict la obiect. Sau poate nu au cum, nici ei nu găsesc explicaţii logice pentru faptele malefice ale unei fiinţe care reprezintă, după spusele lor, binele absolut.
După cum puteţi observa dacă citiţi toate comentariile scrise de mine (Serpent), am preferat să închei discuţia cu ei şi am specificat acest lucru, oricum nu ajungeam la un punct comun. Dar poate unul/una care citeşte ce am scris eu pe acolo tot va gândi logic şi va renunţa la creştinism. Şi acesta e un lucru bun.

LATER EDIT : Mi-am dat seama că am greșit nepublicând conversația deoarece există riscul ca siteul să fie închis ori articolul să fie șters, iar în acel caz postarea aceasta ar rămâne fără obiect. Așa că mă văd nevoit să postez acele comentarii și răspunsuri sub forma unor capturi de ecran.
De asemenea, trebuie să specific că există mai multe comentarii însă nu am răspuns la ele deoarece am specificat că nu voi mai lăsa alte răspunsuri în cadrul acelui articol. Dar țin să le mulțumesc celor care și-au exprimat opinia în acea dezbatere.















Articol scris în Numele Maritei Doamne Beleth !

Catedrala Mântuirii

Oricine citeşte aceste rânduri o face cunoscând limba româna. Ceea ce înseamnă că ori este român/româncă ori a învaţat o limbă care nu e de circulaţie internaţională. Şi cum majoritatea persoanelor ce se află în deplinătatea facultăţilor mintale nu ar învăţa o limbă nefolositoare din punct de vedere practic, ne vom concentra asupra primei categorii, a românilor.Aşadar, dacă citeşti această postare eşti cel mai probabil român. Ceea ce presupune că cel puţin unul din părinţii tăi este român, deci ai auzit prin presă vorbindu-se, fie şi în treacăt, de Catedrala Mântuirii Neamului. Catedrala Mântuirii Neamului este o construcţie megalomană, cretină, inventată de indivizi dubioşi care ar trebui să fie anchetaţi pentru înşelăciune la câte promisiuni deşarte fac oamenilor.  Catedrala aceasta chiar nu-şi are rostul. Chiar nu are vreun scop practic, singurul său scop fiind acela de a uimi. Pe cine să uimească? Pe credincioşii care trec pe lângă ea zilnic, inoculându-le ideea că s-a făcut prin "voia lui dumnezeu" ca să îşi etaleze "măreţia". Cumva, într-un mod ciudat toate chestiile mari şi tari sunt relaţionate în creştinism dumnezeului abrahamic: crearea universului, a oamenilor precum şi toate celelalte situaţii care implică o putere şi cunoştinţă nelimitată din partea lui dumnezeu. Şi e logic atunci că rezultatul la care ajung creştinii în inteligenţa lor uimitoare e unul singur, convergent pe care ni-l şi putem imagina:
"dumnezeu are nevoie de chestii mari. Nu contează cât costă, nu contează ce alte aspecte cruciale ale vieţii trebuie să sacrificăm, noi construim un templu imens pentru zeul războinic al tribului iudeu. Şi data viitoare vom face unul şi mai mare. Iar următorul va fi de-a dreptul colosal, cât să încapă dumnezeu în el"




E lesne de înţeles de ce creştinii doresc să-şi etaleze credinţa în public cu asemenea construcţii. Dar ce e mai greu de înţeles e cum pot fi unii aşa de ignoranţi în secolul XXI, când beneficiăm în prezent de mijloace de informare şi de tehnologie la care bunicii noştri nici nu visau. Cum pot fi unii atât de cretini încât să nu-şi dea seama că în biblie nu scrie niciunde cum anume sau în ce mod trebuie făcută slujba(ritualul) ?Biblia e plină de poveşti tâmpite despre un trib şi cuceririle ori înfrângerile sale iar de la jumătate povestea se amestecă cu cea a vieţii unui individ răzvrătit împotriva ordinii sociale din timpul acela, cu grave probleme psihice , crezându-se împărat.

Şi dacă nu scrie nicăieri că trebuie sluja făcută în biserică, chiar au nevoie creştinii de asta ? Cine profită?  Cui serveşte?





Articol scris în Numele Maritei Doamne Beleth !

sâmbătă, 19 martie 2016

Despre cruce

Pentru că nu m-am lecuit după ultima vizită, am navigat din nou prin colțurile obscure și aproape uitate de lume ale internetului și nu mare mi-a fost mirarea când am aflat ceva cuvinte de duh ale unor creștini. 

Ce mai contează că acele cuvinte erau probabil scrise în virtutea darului alcoolizări, pe care Pavel l-a uitat , cel mai important dar pentru un ortodox, mai ales dacă e rus sau român, așa încât mă văd nevoit să-l reamintesc cititorilor : 

”Se seamănă întru alcool, înviază întru drog. Iată darul alcoolizării.”






Așa cum spuneam și în postarea precedentă, trebuie să analizăm textul pe care l-am găsit ca nu cumva oițele să fugă din turmă... Că poate scapă de abator.


Primul lucru pe care-l remarcăm este începutul ex abrupto 

Crucea lui Hristos ne arata atat iubirea cea necuprinsa a lui Dumnezeu fata de noi, cat si locul judecatii sufletelor noastre. Pentru ca Hristos este rastignit, judecata lui Dumnezeu va fi si dreapta.

Am colorat cu roșu două aspecte esențiale. 

1. Primul aspect  se referă la nemărginita iubire a lui dumnezeu față de oameni după cum se poate observa că ar vrea dumnezeul creștin să ne vadă, potrivit propriilor sale cuvinte din propria-i carte : ”Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8 ). 
Vedem deci că în categoria necredincioșilor pot fi incluși toți cei care nu sunt ortodocși - așa, cam vreo 6 miliarde în momentul de față. Iată deci  iubirea cea necuprinsă a domnului.
2. În textul citat, al doilea aspect pe care am ținut să-l evidențiez este eroarea logică Non sequitur  .


Să continuăm deci, dragi credincioși, cu analiza textului :


O dreapta raportare la Jertfa Mantuitorului ne poate castiga pe loc raiul, pe cand o nebuneasca parere ne poate pierde. 

Ce spuneți, dragi credincioși, seamănă afirmația de mai sus cu eroarea logică a Apelului la frică ? 
Da, numai seamănă, e ceva manipulare a dușmanilor bisericii, REPEDE, REPEDE, spune o rugăciune ca să nu te piardă o nebunească părere : )))))

Așa, acum că te-ai calmat, dragă credinciosule/ credincioasă, putem continua....


Astfel, a privi spre Crucea lui Hristos, "pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Corinteni 1, 18).


Adică... adică vrea să zică că sunt unii care nu cred că ei se mântuiesc și că  acea cruce este puterea lui dumnezeu ? : )))) Vai, dar ce oroare =)))



Fiecare om se poate regasi pe sine in momentul Rastignirii Mantuitorului, fie intr-un talhar, fie in celalalt. Crestini fiind, nu trebuie sa uitam niciodata ca toti suntem talhari inaintea lui Dumnezeu, intorcand spatele celor bune si savarsind cele rele, inca din tineretile noastre. Toti suntem talhari deci, numai ca unii dintre noi ajung talhari pocaiti, iar altii raman talhari inraiti.

Da, și am văzut deja  mai sus, în versetul 8 din Apocalipsa capitolul 21 cum anume îi ajută dumnezeu pe tâlharii înrăiți. Nu-i face să înțeleagă că greșesc, nu le influențează mintea ori nu le ”învârtoșează” inima cum a făcut cu Faron în povestea ieșirii din Egipt, nu. El a găsit o soluție mai bună pentru ei, o soluție demnă de o ființă atotputernică, demnă de creatorul Universului. 
Îi aruncă în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă . Pe vecie. 
Genial, nu ? Nu te-ai fi așteptat la o soluție mai bună, nu ?

Șșșîîîttt ....să nu ai o părere nebunească care te poate pierde. Vezi că asta ( dumnezeu ) interceptează mai bine ca SRI-ul și CIA la un loc, deci ai grijă.


Apoi mai aflăm din text că :



Impreuna cu Hristos, ca un adaos de batjocura, au fost rastigniti si doi talhari, numiti de Evanghelie "facatori de rele". Dumnezeu insa, ca un iubitor de oameni, nu a lasat aceasta batjocura lipsita de roade, ci a facut-o roditoare in veci, intai, prin mantuirea unuia dintre cei doi, iar apoi, printr-o pilda lasata noua. 

Dragi credincioși,  noi trebuie să punem accentul pe comparația ”ca un iubitor” , întrucât dumnezeu nu a putut să-l mântuiască ( salveze ) și pe al doilea tâlhar, fiind prea ocupat cu salvarea copiiilor care mor de foame în Africa . 







Apoi dragi credincioși aflăm ceva ce ne tulbură profund :

"Si erau dusi si altii, doi facatori de rele, ca sa-i omoare impreuna cu El. (...) Iar unul dintre facatorii de rele rastigniti, il hulea zicand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti si pe noi. Si celalalt, raspunzand, il certa, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 39-43). 

Deci aflăm, dragi credincioși că potrivit bibliei chiar e bună varianta ”crede și nu cerceta” .
Și lingușenia de care a dat dovadă al doilea tâlhar a fost bine-plăcută în ochii cretinului ... a, pardon, domnului.

Faptul că primul tâlhar a chestionat adevărul spuselor lui hristos a fost o blasfemie. Faptul că i-a spus să-i arate, să-i demonstreze că într-adevăr e un Zeu și să se salveze pe sine, din nou, a fost o blasfemie în ochii lui hristos, acesta preferând să stea întins pe cruce în loc să facă minuni care să-i convingă pe toți. Iar apoi, după ce stă întins pe cruce și moare, învie și se duce undeva în cer, cu trupul său înviat și stă acolo mai bine de 2000 de ani, având pretenția ca toți oamenii de pe Pământ să creadă acest lucru, în caz contrar, pe cei ce nu cred îi va pedepsi pe vecie. Iată iubirea nemărginită a domnului, dragi credincioși.

Textul analizat ne mai spune că :


Fiind inaltat pe Cruce, Iisus nu era batjocorit numai de arhierei si de carturari, ci si de unul dintre talhari, care se afla in aceeasi osanda cu El si indura aceleasi chinuri. Acest talhar, desi tagaduia ca Iisus ar fi Mesia, astepta totusi o minune din partea Lui. Astfel, desi se indoia de puterea lui Hristos, privindu-l batjocoritor, talharul Il indeamna totusi sa savarseasca o minune izbavitoare. Pentru asemenea oameni insa, minunile nu se vor petrece niciodata.


Sigur, dragi credincioși, tâlharul tăgăduia (nega) zeitatea lui iisus și puterea sa divină, având obligația, dacă dorea să fie salvat, să nu pună la îndoială cuvântul lui iisus.
Probabil că orice creștin dacă ar fi fost în locul lui ar fi reacționat așa cum se cuvine, așa cum se aștepta cristos să reacționeaze amândoi tâlharii, deci să-l creadă pe cuvânt.

De altfel, stimați credincioși și credincioase, sunt convins că astăzi dacă vine cineva la voi despre care se spune că a făcut minuni, că a înviat morții, că a umblat pe apă, etc. dar apoi este prins de poliție și închis, voi l-ați crede dacă v-ar zice că este stăpânul Universului și că poate face orice vrea, fiind atotputernic.


Celalalt talhar, trecut de Biserica in randul sfintilor sub numele de Dismas, infricosat de indrazneala celui dintai, il cearta pe acesta si, mai apoi, Ii cere lui Dumnezeu iertare. Fiind constient de vina lui si de faptul ca cele patimite sunt dupa dreptate, acest al doilea talhar nu se revolta, nu invinovateste soarta sau pe altcineva pentru prinderea si rastignirea sa, ci isi asteapta moartea impacat cu sine. Simultan, privind spre Iisus, talharul intelege marea nedreptate care avea loc: diferenta dintre cei doi talhari si Iisus, caruia nu i se gasise nici o vina, era enorma.


Iată deci, stimați credincioși, că acel Dismas, este trecut în rândul sfinților chiar dacă a dus o viață plină de nelegiuiri, plină de fapte anti-sociale, doar pentru că a stat câteva ore pe cruce și s-a lingușit în fața cui a putut ca să fie salvat . Iată deci DREPTATEA lui dumnezeu.

Tot din citatul de mai sus aflăm că lui iisus nu i se găsise nici o vină. Mai contează că toate regulile vremii interziceau să te autointitulezi ”rege” ori ”împărat”, fie și al iudeilor, așa cum a făcut iisus? Mai contează că a subminat autoritatea vremii, fie ea bună ori rea?
Creștinii oricum îl consideră nevinovat.



Spre deosebire de primul talhar, acesta din urma nu-i cere lui Iisus sa-l scape de moartea trupeasca sau sa-i usureze chinurile, ci numai sa-l pomeneasca in Imparatia cea vesnica.

 Parcă ne și putem imagina ce a gândit al doilea tâlhar : ” Bă, hai că de aici nu mă mai salvează nici mama naibii, d-apoi nebunul asta de lângă mine... Bă, dar poate totuși are dreptate, o știi el ceva, ia hai să-mi încerc norocul, poate voi fi mare și tare în cer ”



Daca primului talhar Iisus nu i-a raspuns nimic, smerenia celui de-al doilea talhar Il face pe Acesta sa spuna, cu ultimele puteri: "Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai." Vedem cum, recunoasterea vinovatiei personale si marturisirea acesteia i-au adus talharului celui bun pocainta, adica iertarea, iar mila aratata Celui nevinovat i-a deschis acestuia usile raiului.



De aici putem observa dreptatea de care dă dovadă domnul. Mai ales dacă al doilea tâlhar a gândit și a acționat după tiparul pe care l-am arătat mai sus, pentru că în biblie nu se specifică că iisus i-ar fi văzut ”smerenia” , poate doar lingușenia : )) 
Iată deci, stimați cititori de ce îi zic creștinii dumnezeului din biblie ”dreptul judecător” .



Amandoi talharii au cerut lui Iisus mantuirea, cel dintai insa in batjocura, iar cel de pe urma din pocainta, recunoscandu-si vinovatia. Fiecare talhar a primit, mai apoi, ceea ce a cerut de la Iisus, primul batjocura iadului, iar cel de pe urma odihna Imparatiei. Talharul cel pocait s-a trecut cu vederea pe sine, uitand parca de durerile cele din rastignire, si a fost cuprins de mila fata de Cel nevinovat, care patimea aceeasi moarte.

Pentru citatul de mai sus, stimați credincioși, putem spune că mare, îmbelșugat și minunat a fost darul alcoolizări la autorul acestui articol, cel puțin când l-a scris.


Spunem asta deoarece autorul zice că amândoi tâlharii au cerut mântuirea de la hristos și amândoi au primit ce au cerut.
Însă unul a primit damnarea în iad iar celălalt mântuirea în rai . Foarte logic, nici nu se contrazice.


La sfârșit aflăm de la autor că :

Pana la sfarsitul lumii, Crucea lui Hristos va desparti pe cei alesi de cei pierduti. Pe cat putem, sa pastram in minte urmatorul lucru: nu vom da seama atat pentru ca nu am avut viata sfanta si credinta tare a sfintilor, cat pentru faptul ca nu am putut dobandi nici macar pocainta unui talhar.


Deci ați înțeles, da? Singurul lucru care vă trebuie ca să intrați în dreapta împărăție a lui cristos este lingușenia față de el (adică să vă aplecați în fața lui și să-l slăviți) și să vă căiți de cele pe care le-ați făcut. 
Nici măcar nu trebuie să cereți iertare celor cărora le-ați făcut rău și nici măcar nu aveți nevoie de iertarea lor, vă iartă cristos în numele lor.

Iată dreptatea din împărăția lui iisus. Numai demnă pentru o ființă omnipotentă, creatorul Universului, nu ?


























sâmbătă, 12 martie 2016

Duminica

Atenție!!! Textul de mai jos este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Textul nu reprezintă părerea mea adevărată  despre creștinism, care este mult mai rea decât ce am scris în acest articol, de aceea nu vă pot spune care este decât prin mesaj privat :)







Navigând prin colțurile obscure și aproape uitate de lume ale internetului, am avut surpriza să aflu că duminica trecută, 6 martie,  a fost Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi la Mănăstirea Antim .
Ceea ce mi s-a părut destul de ciudat, pe lângă utilizarea termenului ”înfricoșătoare” a fost apelul la poftele trupului, la unul din instinctele primare :

Acum când intrăm în Săptămâna Brânzei, pregătindu-ne pentru intrarea în Sfântul şi Marele Post, să reţinem şi să ne gândim în fiecare zi la această Evanghelie pe care am ascultat-o astăzi şi să înmulţim în timpul postului rugăciunea, să înmulţim osteneala şi să îndesim frecventarea Bisericii faţă de restul anului


Deci ați înțeles, da ? ”Săptămâna Brânzei ” :))))
Oricum, pentru că nu eram pe de plin lămurit ce presupune acea ”înfricoșătoare judecată” și de ce anume au dedicat o săptămână din an ”brânzei”, am decis să caut pe internet cu ajutorul bunului prieten guagăl.

Iată ce am găsit : Predica Parintelui Cleopa la Duminica Infricosatei Judecati.




Vom analiza împreună textul ca nu cumva creștinii adevărați să se lase păcăliți și să interpreteze greșit voința domnului, părăsind astfel turma și lăsând ”păstorul” singur ( eventual doar cu urma de labă.... de urs :))) )

Primele două propoziții denotă optimismul Părintelui și iubirea lui dumnezeu față de lume care a trimis pe unicul său fiu pentru mântuirea păcătoșilor. Iată deci ce zice :

Astăzi am auzit toţi cei de faţă cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Înfricoşata Judecată de apoi. Să ştiţi că nici un lucru de la întemeierea lumii şi pînă la sfîrşitul veacurilor nu este mai înfricoşat ca venirea Domnului la Judecata de apoi.

Deși nu se specifică dacă e valabilă afirmația doar pentru Pământ ori pentru întregul Univers, noi, ca niște oițe bune și bine plăcute domnului, presupunem că ar fi vorba doar despre Pământ, centrul Universului.
Parcă ne și putem deja imagina dovada de iubire a domnului :




Apoi, aflăm ce specie involuată și demnă de milă suntem, nu cunoaștem nimic, și trebuie să ne închinăm și ascultăm ce ni se zice la biserică pentru că nu putem pricepe mai mult de atât și oricum nu cunoaștem nimic despre lume.

Nici îngerii nu pot să ne spună cu deamănuntul despre acea preaînfricoşată venire a Domnului, cînd va judeca toate neamurile pămîntului de la Adam şi pînă la sfîrşitul lumii. Noi, fiind prea neputincioşi şi nepricepuţi, nu vom putea vorbi despre acea negrăită spaimă şi înfricoşătoare venire a Domnului.

Adevărul e, că dacă stau să mă gândesc bine, chiar nu cunoaștem nimic despre lume.
Ce să faci, noi, oamenii, nu putem înțelege chestiile complicate, nu putem înțelege tainele Universului, numai preoții pot face asta .







Aflăm apoi în continuare că oița din turma domnului poate să pască și să behăie liniștită, ”păstorul” o va anunța când o va duce la abator. Și o va anunța nu așa simplu, ci cu  cu sunet mare de trîmbiţă  ca să audă...


Dar din cele ce am auzit astăzi în Sfînta Evanghelie şi din cele ce arată dumnezeiasca Scriptură, precum şi din învăţăturile Sfinţilor Părinţi despre Judecata zilei celei mari, vom însemna aici cîteva învăţături după a noastră slabă pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Şi vom arăta mai întîi cu mărturii din Sfînta Scriptură, în ce chip va veni Domnul şi care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecată vor fi trîmbiţele cele cereşti. Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul, zicînd: Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trîmbiţă (Matei 24, 31). De aceea şi Sfîntul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecăţii de apoi "ziua trîmbiţei şi a strigării" (Sofonie 1, 16).

Apoi aflăm că de fapt filmul Ziua Z: Apocalipsa (2013) cu virusul Zeke nu e de fapt un film SF, ci prevestește viitorul și arată voința domnului :

Marele Apostol Pavel, despre învierea morţilor şi glasul trîmbiţei cereşti, zice: Deodată, într-o clipeală de ochi, la trîmbiţa cea de apoi; căci trîmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi

Cu toate acestea, filmul, deși era destinat a propăvădui adevărul și voința domnului, a fost corupt de dușmanii bisericii și i-a portretizat pe ”morții vii” ca pe niște monștrii, când de fapt aflăm că ei vor fi precum un pom de crăciun. Împodobiți :

Trupurile drepţilor, în vremea Judecăţii de apoi, vor fi împodobite cu patru daruri alese: cu darul strălucirii, al uşurimii, al subţirătăţii şi al nepătimirii. 

De Pavel suntem informați apoi în legătură cu aceste daruri. Iată deci proveniența lor cerească :


Despre aceste patru daruri ale trupurilor înviate, Sfîntul Apostol Pavel zice: Se seamănă întru stricăciune, înviază întru nestricăciune (I Corinteni 15, 42). Iată darul nepătimirii. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii. Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul uşurimii. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iată darul subţirătăţii.

Deși noi suntem de părere că Sfântul Pavel a uitat un dar : darul alcoolizării, care trebuia să sune așa :

”Se seamănă întru alcool, înviază întru drog. Iată darul alcoolizării.”

Dacă Pavel a uitat de acest ultim și extrem de important dar, poate trebuie să-și verifice din nou sursa. Deși nu dorim să-l supărăm pe Pavel și să-l întrebăm care e sursa cunoștiințelor sale, de unde anume știa el de acele daruri și cât de adevărată e informația.

Aflăm tot în cadrul aceleiași predici și soarta păcătoșilor ori a japonezilor, chinezilor, a musulmanilor care au avut nenorocul să se nască în altă religie, nu în adevărata ortodoxie :


Să arătăm pe scurt şi în ce fel vor fi trupurile înviate ale celor păcătoşi osîndiţi la muncă veşnică. Mare va fi deosebirea trupurilor celor păcătoşi de trupurile luminate ale drepţilor şi sfinţilor lui Dumnezeu. Fiindcă în loc de strălucire, se vor îmbrăca cu adînc de întuneric care va fi asemenea cu prea adîncul întuneric al iadului. In loc de frumuseţe, trupurile păcătoşilor vor avea urîciune plină de scîrbă. In locul uşurimii trupurilor drepţilor, trupurile păcătoşilor vor fi prea grele şi greu de mişcat, ca să nu urmeze cu osîrdie dumnezeieştile porunci. Căci singure trupurile acestea ale păcătoşilor vor fi spre muncă veşnică şi fără sfîrşit.

Putem, de altfel, deduce din acest ultim citat și dragostea nemărginită a lui dumnezeu pentru întreaga sa creație cât și pentru om. O ființă atotputernică, adică omnipotentă  precum și omniprezentă, omniscientă și benevolentă nici nu putea găsi o soluție mai bună pentru mântuirea oamenilor (mântuire adică să-i scoată dintr-o situație în care el, dumnezeu, i-a băgat inițial) decât cea prezentată, astfel putem spune că dumnezeu a găsit cea mai bună soluție pentru păcătoși și îi va pune să lucreze pe vecie. Iată deci ce bun și iubitor e dumnezeu.



Apoi ni se transmite ideea că dumnezeu se gândește doar la binele comun, nefiind deloc egoist, practic acest cuvânt neexistând în vocabularul lui :


Se cuvine să ne amintim că la Judecata de apoi, Dreptul Judecător va spune celor de-a dreapta Sa: Veniţi, binecuvîntaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii, căci flămînd am fost şi Mi-aţi dat să mănînc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucît aţi făcut unuia dintr-aceştia ai mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 34-40).


În continuare vedem cât de bun, iubitor și iertător este domnul :

Auziţi ce zice Dreptul Judecător şi celor zgîrciţi şi răi de la stînga Sa, care nu fac milostenie în viaţă: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolilor şi îngerilor lui, căci flămînd am fost şi nu Mi-aţi dat să mănînc... (Matei 25, 41-45). Vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni.

Exact,  dragi credincioși, vedeţi ce mare este păcatul lăcomiei şi al neiubirii de oameni, păcat care este străin naturii lui dumnezeu, lucru ce se poate simplu observa din faptele sale și din cât ajutor acordă el oamenilor, în special păcătoșilor.



În încheiere, dragi credincioși, doresc să vă propun să trimitem împreună o scrisoare deschisă Patriarhiei prin care să cerem modificare numelui săptămânii imediat următoare Săptămânii Brânzei în ”Săptămâna Macaroanelor”  :)))


vineri, 12 februarie 2016

Minunile creștine

Astăzi vom vorbi despre minuni, ce sunt acestea și cum au devenit așa de rare în ultimul timp.

Potrivit www.dexonline.ro , cuvântul ”minune” are următoarele înțelesuri :

MINÚNE, minuni, s. f. 1. Fenomen ieșit din comun, surprinzător, atribuit divinității sau altor forțe supranaturale. ◊ Loc. adv. Ca prin minune = dintr-odată, pe neașteptate. 2. P. gener. Lucru, fapt, fenomen uimitor, neobișnuit, extraordinar; minunăție.

Potrivit Noului Testament, minunile au ca scop convingere necredincioșilor de existența dumnezeului creștin și de adevărul credinței creștine.
În categoria minuni pot intra și faptele lui Iisus , toate scamatoriile acelea ieftine pentru o ființă ce pretinde că ar fi omnipotentă, gen înmulțirea peștilor transformare apei în vin , etc.
Cu toate că analizăm faptele atribuite în biblie personajului iisus, nu înseamnă că îi recunoaștem existența, ci doar că ne gândim la ele și le analizăm precum fac și profesorii de limba română cu faptele de vitejie ale eroului Harap-Alb.
Și dacă tot vorbim de ”minunile” lui Iisus , haideți să vedem ce minuni mai puțin cunoscute a mai făcut :

Blestemarea smochinului

O poveste aproape necunoscută majorității credincioșilor, o întâmplare demnă de filmele cu mafioți, întâmplare pe care preoții nu o menționează aproape niciodată în întregime, este blestemarea smochinului :

17.Şi lăsându-i, a ieşit afară din cetate la Betania, şi noaptea a rămas acolo.
18.Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit;
19.Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată.
20.Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată?

Versetele de mai sus sunt luate din Matei capitolul 21. Ce este însă ciudat e că versetul următor sună așa :

21.Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.

Acum, cei care nu sunt și nici nu au fost creștini ori cei care deși au fost sau sunt creștini dar nu au ascultat slujbe, în principal predicile de la sfârșitul slujbelor, nu vor știi la ce mă refer. Însă ceilalți, creștinii practicanți, vor putea mai ușor să deducă escrocheria preoților.

Și când zic asta mă refer că în foarte multe predici, preoții folosesc frecvent, fără rușine versetul 21 din Matei capitolul 21 dar nu aduc aproape niciodată vorba despre versetele 17-20 din Matei capitolul 21, deși cred că e clar pentru toată lumea că ”minunea” este în acele versete, că ucenicii s-au minunat de blestemul aruncat de iisus, NU de vorbele lui. 

Dar oare de ce nu vorbesc preoții de această minune? Pentru că, dacă stăm să ne gândim, iisus fiind atotputernic, omnipotent ar fi putut să își potolească foamea singur, fără să mănânce smochine. Ba chiar mai mult, fiind omniscient ar fi trebuit să știe că acel smochin nu are roade. Iar apoi, ar fi putut să găsească o soluție mai bună, spre exemplul să facă smochinul să aibă roade instantaneu. 

Desigur, iisus ar fi putut face toate acestea dacă era într-adevăr omnipotent, omniscient și BUN . Dar el ce face? Face o faptă malefică, demnă de răzbunările mafioților, doar pentru că acel smochin nu avea smochine când îi era lui foame. 
Iar apoi, pentru fapta făcută de el, oferă promisiunea apostolilor că dacă vor crede în el, ei vor putea face fapte și mai mari. Dar nu oferă exemplu personal, nu face nici un munte să se arunce în mare.

Într-adevăr Iisus ar fi putut face toate cele pe care le-am spus mai sus dacă ar fi existat și dacă cele spuse despre el ar fi fost adevărate.

Apoi, au mai existat și încă există, cel puțin în ortodoxism, acei ”sfinți făcători de minuni”, însă așa cum știm, sunt invenții pure, majoritatea poveștilor respective neoferind numele protagoniștilor, numele beneficiarilor minunii, ci doar al sfântului.
Cu toate aceste mai sunt unele care oferă într-adevăr numele beneficiarului, dar și acestea sunt demne de poveștile cu mafioți[1]:
Sfantul Mina - Aparator al dreptatii
Domnul Aziz Serkis Guirguis, un pensionar, povesteste ca pe durata serviciului sau in Fortele de Politie, a fost acuzat pe nedrept si retinut pentru un proces.
A cerut neincetat mijlocirea Sfantului Mina, cu nadejdea ca nu va fi trecut cu vederea.

Cand cazul a fost audiat, avocatul lui nu a reusit sa mearga si a fost inlocuit de un altul, necunoscut. Acesta a vorbit ceva cu judecatorul, care l-a chemat pe domnul Aziz si l-a declarat nevinovat. Domnul Aziz a fost eliberat si primul lucru care l-a facut a fost sa il caute pe acest avocat si sa il intrebe cine l-a trimis. Dar, nu era nicaieri acel avocat si nimeni nu a putut raspunde la intrebarea domnului Aziz… Acel avocat fusese insusi Sfantul Mina.


Ați înțeles, da? Pleacă sfântul și vorbește ceva cu judecătorul și ala e declarat nevinovat.
De ce nu găsește sfântul o altă cale? De ce nu găsește probe care să îi ateste nevinovăția?
De ce nu îl face pe avocatul omului să devină genial, măcar pentru moment și să câștige procesul?
Parcă ni-l și putem imagina pe sfânt vorbind cu judecătorul :

”Bă, ăsta e omu` meu. Știi ce se întâmplă dacă nu îi dai drumu` , da? ”

Clasicul caz de corupție, precum și cazurile de șantaj, abuz în serviciu și intimidare sunt prezentate în această povestioară ca fiind ”minunate”. Mare ”minune” . Și acum cei care nu cred minunea nu au decât să îl caute pe Aziz ală, după nume, să vadă dacă e adevărat și dacă așa s-a întâmplat.
Curios că la povestioara petrecută undeva în Orientul Mijlociu ( după numă mă gândesc că e pe acolo) au putut creștini oferii numele protagonistului, dar pentru minunile pretinse la noi în țară se zgârcesc cu un criteriu de identificare.

Altă minune aparține de data aceasta Sfintei Parascheva[2]  :


Un preot povesteşte cum că într-o seară a venit la Mitropolie o doamnă de 35 de ani, foarte agitată, emoţionată până la lacrimi. Plângea şi se închina la toate icoanele, dar mai ales la Cuvioasa Parascheva. A zis că e foarte fericită şi a venit să-I mulţumească lui Dumnezeu şi Sfintei Parascheva, povestind: „Sunt funcţionară în Galaţi şi m-am hotărât să fac facultatea de germană, dar nu mă simţeam aşa bine pregătită, am vrut sa-mi încerc şansa. Venind pe drum spre Iaşi, la examenul de admitere, m-am întâlnit în tren cu o domnişoară care era în aceeaşi situaţie ca şi mine. Când am ajuns la Iaşi, eu i-am propus domnişoarei să mergem amândouă la Sfânta Parascheva să-i cerem ajutorul. Domnişoara mi-a răspuns că ea n-are nevoie de ajutorul nimănui, că este pregătită bine. Eu totuşi am venit la Cuvioasa şi i-am cerut ajutorul pe care mi l-a dat. La examen, cea bine pregătită a picat şi eu am reuşit, iar acum am venit să-i mulţumesc“.


Deci ați înțeles, da ? Domnișoara pregătită a picat, pe cealaltă a ajutat-o sfânta...


Alte ”minuni creștine ” au legături cu catolicismul, stigmata, ori relicvele cre(ș)tinilor.
Stigmatele sunt ranile presupuse a aparea spontan si semanand exact cu cele din urma crucificarii lui Iisus pe corpul unui crestin (cele 5 Urme Sfinte). Este cunoscut faptul că au fost 321 stigmatici înregistrati in 1908, dintre care câțiva au recunoscut minicuna, frauda lor , precum Magdalena de la Cruz (1487-1560) din Spania care și-a recunoscut frauda atunci când s-a îmbolnavit grav[3].


Sunt unii însă care nu se limitează doar la stigmate, învierea morților ori primirea ajutorului de către persoanele în viață.
În concepția unor creștini, minunile nu se întâmpla doar pentru vii, ci și pentru morți.
Astfel, erau unii care aveau impresia că Maria aruncă lapte din sâni peste sufletele celor din purgatoriu.


Regina Milei de Pedro Machuca,
Muzeul Padro, Madrid




O altă ”mare minune” a creștinătății, în general și a ortodoxismului în special, este ”pogorârea luminei sfinte” [4] .

Aflăm de pe site-ul citat că :


In mod suprafiresc ea este o minune dumnezeiasca necuprinsa de mintea noastra, care se repeta din an in an, in Sambata Mare, de aproape 20 de veacuri. Este cea mai mare minune din zilele noastre vazuta atat de credinciosi, cat si de necredinciosi. Este minunea care uimeste toata mintea si dovedeste oamenilor pana la sfarsitul veacurilor ca Hristos, lumina lumii si Mantuitorul sufletelor noastre, a inviat din morti a treia zi, daruind tuturor viata vesnica.

Și mai aflăm că :


Despre felul cum se savarseste aceasta minune a aprinderii sau mai corect spus, a venirii Sfintei Lumini pe Mormantul Domnului, s-a scris prea putin. Nici in zilele noastre nu se vorbeste cat s-ar cuveni despre aceasta negraita minune. Poate tocmai pentru ca este o minune publica, vazuta de toti si verificata, asupra careia ortodocsii nu au nici o indoiala! Sau, poate, pentru a nu crea discutii si controverse omenesti inutile asupra acestei sfinte minuni. Biserica Ortodoxa din Ierusalim nu accepta nici un fel de publicitate zgomotoasa, nici discutii si scrieri polemice pe aceasta tema. Cine crede in Hristos si voieste sa vada o mare minune a zilelor noastre, cine doreste sa se intareasca mai mult in dreapta credinta, sa mearga la Mormantul Domnului si va vedea minune negraita.


Ideea e că s-a vorbit mult pe această temă și s-a dovedit ca fiind o fraudă de zile mari ”sfânta” lor lumină. Că ei nu vor să accepte, e altă treabă.

Eu am făcut în 2013, sub un alt pseudonim, DominusSatanas, un videoclip în care arătam faptul că e o minciună ”sfânta lumină”. 






Cred că e clar pentru toată lumea de ce nu mai sunt așa multe minuni ca mai demult. 
Acum pot fi demonstrate ca fiind false, ceea ce ar duce la afectarea imaginii creștinismului pe termen lung și la scăderea numărului de credincioși.


Ori pentru a putea fi declarate științifice, minunile trebuie să aibă anumite criterii, să fie obiectul unui experiment științific, astfel că ar trebui să îndeplinească următoarele cerințe :



Criteriile experimentului științific

  • Obiectivitate (verificabilitate intersubiectivă): Un experiment este obiectiv, dacă cercetători diferiți, în condiții identice, ajung la aceleași rezultate finale.
  • Fidelitate (reliabilitate): Un experiment are un grad de fidelitate înalt, dacă în condiții echivalente, în repetate rânduri, duce la rezultate identice sau asemănătoare.
  • Validitate (valabilitate): Un experiment este vaild, dacă regula de măsură într-adevăr măsoară ceea ce ar trebui să măsoare. Aici trebuie să se evite ca alte caracteristici, care nu sunt măsurate, să nu influențeze rezultatul. Totuși, asta înseamnă o standardizare foarte riguroasă a condițiilor în care are loc experimentul. Aceasta însă poate să influențeze negativ valabilitatea. Dacă de exemplu, în cadrul unui experiment cu animale controlat riguros, anumite tipare de comportament trebuie să fie măsurate prin tratamentul A, se poate că acel tipar de comportament a fost cauzat nu de tratamentul respectiv, ci de circumstanțe (cușcă mică, plictisitoare etc.).
  • Standardizare și comparabilitate: rezultatele unui experiment numai atunci sunt comparabile, dacă respectă anumite criterii stabilite anterior. Pentru a asigura repetabilitatea și verificarea unui experiment, regulile de evaluare a experimentului trebuie să rămână cât mai simple posibil[5].








În Numele Măritei Doamne Beleth !



1- http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mare-mucenic-mina-facatorul-minuni-122206.html
2- http://ziarullumina.ro/minunile-sfintei-cuvioase-parascheva-daca-vrei-sa-fie-sanatos-copilul-tau-sa-vii-la-mine--52441.html
3- http://www.descopera.org/stigmata-miracol-sau-frauda/
4- http://www.crestinortodox.ro/paste/sfintele-pasti/sfanta-lumina-la-ierusalim-88534.html
5- https://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C4%83_%C8%99tiin%C8%9Bific%C4%83